Ceea ce pui în farfurie, chiar şi ceea ce bei, îţi poate afecta sănătatea inimii sau o poate susţine. Alimentele nesănătoase pentru inimă nu conţin elemente nutritive necesare pentru o bună funcţionare a sistemului cardiovascular sau cresc riscul de agravare a bolilor inimii prin creşterea nivelului colesterolului rău LDL şi a trigliceridelor din sânge.
Dacă alegi alimente gustoase, dar neprietenoase cu inima ta, acestea ajung să-ţi facă rău prin creşterea tensiunii arteriale şi a greutăţii corporale sau prin îmrăutăţirea sensibilităţii la insulină. Elemente nutritive precum fibrele, potasiul, acizii graşi Omega-3, calciul, magneziul şi antioxidanţii sunt de un real ajutor cardiacilor, ceea ce face ca dieta mediteraneană să fie una dintre cele mai bune alegeri pentru cei care doresc să-şi îmbunătăţească sănătatea inimii.
O dietă din care nu lipsesc cerealele integrale, leguminoasele, nucile, lactatele şi grăsimile sănătoase ajută la reducerea riscului de boli cardiovasculare, conform unui studiu publicat în „Jurnalul colegiului american de cardiologie”. Cardiologii şi nutriţioniştii americani au realizat o listă cu acele alimente care ar trebui să dispară din meniul celor diagnosticaţi cu boli ale sistemului cardiovasular.
Chiar şi mezelurile cu un conţinut scăzut de grăsimi conţin un conservant numit azotat de sodiu. Pe de altă parte nitraţii din astfel de preparate pot creşte inflamaţia, iar inflamaţia cronică atrage dezvoltarea aterosclerozei, rigidizarea sau îngustarea arterelor.
Prăjelile trebuie să fie excluse din dieta cardiacilor. Unii dintre participanţii la studiul specialiştilor americani au consumat cantităţi mai mari de alimente prăjite şi au ajuns să aibă un risc mai mare de deces din cauza bolilor coronariene. „Metodele convenţionale de prăjire pot include uleiuri care conţin grăsimi trans, un tip de grăsime care s-a dovedit a creşte nivelul de colesterol rău şi de a-l scădea pe cel bun”, au explicat experţii. Şi excesul de cartofi prăjiţi a fost asociat cu un risc crescut de hipertensiune arterială şi diabet de tip 2.
Unele produse vegetale conservate conţin exces de sodiu, ceea ce le poate face periculoase pentru cardiacii care au interdicţie la alimente sărate. De aceea, este important să alegi legume şi leguminoase neconservate sau să citeşti cu mare atenţie etichetele conservelor.
Iaurturi cu fructe
Uneori, ceea ce este mai simplu este şi mai sănătos. Iaurturile cu fructe pot conţine şi 6 linguriţe de zahăr pe porţie. O alegere mai bună este să cumperi iaurt simplu şi să-l amesteci cu fructe proaspete sau congelate, neîndulcite. Fructele îţi aduc un plus de fibre şi fitonutrienţi care lipsesc unora dintre iaurturile cu fructe.
Sosurile din comerţ nu sunt tocmai indicate celor cu probleme cu inima, deoarece multe dintre ele au adaos de zahăr şi sare. Şi ketchup-ul poate fi bogat în sodiu, după cum indică medicul cardiolog Juan Rivera din Florida, autor al cărţii „The Mojito Diet”. Doar 2 linguri pot conţine 320 mg de sodiu, 14% din necesarul zilnic recomandat de Asociaţia americană a inimii.
CITEȘTE ȘI: Alimentele care au grijă de creierul tău: Previn accidentul vascular cerebral
Fiecare pahar cu suc carbogazos este plin de zahăr, iar dacă bei zilnic astfel de băuturi, îţi creşti riscul de boli de inimă, dar şi de accident vascular cerebral. Consumul frecvent de băuturi îndulcite, inclusiv sucuri de fructe naturale favorizează apariţia aterosclerozei.